TEATRUL ''JEAN BART'' TULCEA: Stagiunea 2015 -2016

______________________________________________________________________________________

Serpentina

de Tankred Dorst

______________________________________________________________________________________

Data PREMIEREI: 08 iunie 2016

______________________________________________________________________________________

Moto: Spațiul scenic are două reguli: 1-orice se poate întâmpla, 2-ceva trebuie să se întâmple.

Peter Brook

În scopul de a promova tinerii artiști, Teatrul Jean Bart se alătură programelor similare altor câtorva instituții de spectacole din țară, prin lăudabila inițiativă de a oferi șansa tânărului regizor ieșean Francisc Bucur de a-și realiza la Tulcea proiectul de diplomă.

Regizorul

Francisc Bucur este absolvent al Universității de Arte ,,George Enescu”- Iași, promoția 2016, secția Regie Teatru. Din 2015 este colaborator al Teatrului Național ,,Vasile Alecsandri” din Iași. Acesta a înaintat conducerii teatrului tulcean propunerea realizării spectacolului ,,Serpentina” de Tankred Dorst. Despre această opera dramatică, regizorul spune că:

,,Încă de la prima lectură, am fost uimit de actualitatea problemelor ridicate de Tankred Dorst în piesa Serpentina. Am trait o ciudată senzație de familiariate, un sentiment cu atât mai misterios, cu cât realizam ca aveam în față un text scris în 1960.

Am empatizat cu revolta personajelor la adresa unei societăți construite pe o falsă moralitate, mi-am amintit că trăisem același sentiment al neputinței de fiecare dată când, în mass-media, apăreau știri despre evenimente tragice cauzate de diferite orgolii personale, interese meschine sau, pur și simplu, ură față de semeni.

Această revoltă se poate materializa într-un comentariu pe net, într-o sesizare adresată organizațiilor responsabile, cel mult, într-o demonstrație stradală. Însă, cât de mult ne putem implica, de fapt?

Am fi dispuși să renunțăm la confortul personal, la întreaga siguranță materială, sau chiar la identitate, pentru aservirea binelui universal?”

Autorul

Tankred Dorst (născut pe 19 decembrie 1925 în Sonneberg, Thuringia) este un dramaturg german. Farsele, parabolele și piesele sale într-un singur act, sunt inspirate din teatrul absurdului, mai exact din operele autorilor Eugen Ionesco, Giraudoux și Beckett. Drama sa monumentală, Merlin oder das wüste Land, a cărei premieră a avut loc în anul 1981 în Düsseldorf, a fost comparată cu o altă scriere memorabilă- Faust de Goethe. Unii dintre critici au numit-o prima dramă importantă a anilor 1980. În omagiul adus autorului, cu ocazia conferirii premiului Georg Büchner în anul 1990, criticul de teatru Georg Hensel a subliniat că piesele lui Dorst au o puternică și directă legătură cu prezentul:

“Timp de 30 de ani piesele lui Dorst au răspuns marilor transformări. El a fost întotdeauna în tovărășia vremurilor sale. ”

Debutul în regie l-a înregistrat abia in 2006, semnând mizanscena spectacoluluiInelul niebelungilor la teatrul din Bayreuth.

Înrolat în rândurile Armatei Germane încă de la frageda vârstă de 17 ani, a fost capturat și încarcerat prizonier de război. La momentul în care a fost eliberat din captivitate, locul nașterii sale a devenit parte din sectorul german ocupat de sovietici. Ajungând în vestul țării, s-a întors în sânul familiei și și-a completat studiile. Anul 1950 îl surprinde studiind literatura germană, istoria artei și istoria teatrului în Bamberg și Munchen. Împreună cu compozitorul Wilhelm Killmayerdevine membru fondator al Teatrului de Marionete Das kleine Spiel, pentru care a scris primele sale piese.

După întreruperea studiilor a lucrat în film, radio și pentru diferite edituri. Primele reprezentații ale pieselor sale au avut loc în 1960 în Lübeck, Mannheim și Heidelberg. De atunci și până în prezent, Dorst a fost jucat în întreaga lume. Opera sa a fost răsplătită cu numeroase premii, precum Premiul Gerhart Hauptmann (1964), Premiul Orașului Florența (1970), Premiul pentru Literatură- Bayerische Akademie der Künste (1983), Mülheimer Dramatikerpreis (1989), Premiul Georg Büchner (1990), Premiul E.T.A. Hoffmann (1996) Premiul Orașului Zurich, Max Frisch Prize (1998), PremiulSamuel Bogumil Linde (2006), Premiul pentru Literatură Europeană (2008).

Piesa

Anii 60. Un drum cu serpentine periculoase înconjoară un munte. Doi frați, pe nume Rudolf și Anton, trăiesc izolați de societate, la baza acestei formațiuni pietroase. Această șosea constituie unica lor sursă de subzistență, șoferii pierzând adesea controlul volanului, avariile producându-se în fața casei lor. Accidentele sunt întotdeauna fatale. Rudolf repară mașinile, apoi le vinde. Anton scrie necroloagele și se ocupă de înmormântarea victimelor.

După fiecare accident, acesta trimite câte o scrisoare Directorului Secretar de Stat pe probleme de trafic din Ministerul Transporturilor, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu acest pericol rutier. Nimic, însă, nu se remediază. Douăzeci și cinci de accidente se succed cu repeziciune. Însă la cel de-al douăzeci și cincilea, situația se schimbă. Pentru prima oară este un supraviețuitor. Cei doi descoperă că șoferul rănit este chiar Directorul din Minister în persoană, Kriegbaum, venit să analizeze situația, ca urmare a memoriilor înaintate de Anton. Și povestea de aici începe…

Actorii

Spectacolul ,,Serpentina” este realizat la Sala Studio a Teatrului. Sala mică de spectacole oferă magia unui spațiu intim, în care emisia vocală, intenția și gestul se apropie cât mai mult de normal. Exagerările nu își au locul, pentru că spectatorul, dată fiind această apropiere, devine părtaș la acțiune și trebuie să creadă ceea ce vede și ceea ce aude. Încă de acum 2000 de ani, în teza saPoetica, text de teorie dramatică cu valoare de pionierat (este primul text de estetică teatrală europeană), Aristotel subliniază că metrica versificației ar trebui să facă pași importanți spre construcția normală a frazei, aplaudând astfel unele lucrări care intersectau, mai mult decât înainte, firescul vorbirii.

Firescul poate apărea, în genere, atunci când actorul reacționează la situații și propuneri noi. Sala mică a Teatrului ,,Jean Bart” este un spațiu de joc ce nu a mai fost uzitat de mult de către echipa de actori tulceni. De foarte multe ori, se simt intenții și nuanțe proaspete în redarea scenică a unui text dramatic atunci când unii parametri se modifică: se schimbă spațiul, apar costumele, prima repetiție cu situațiile de lumini sau… oamenii în sală. Asta deoarece intervine acel element nou la care, prin natura umană, tindem să ne adaptăm. Iar adaptabilitatea, una din cele mai importante facultăți ale tuturor ființelor, se realizează cu atenție, curiozitate și poate puțină frică. Acest element este definitoriu pentru reușita unei prestații vii, adevărate. Iar jocul actorilor Nelu Serghei, Costel Zamfir și Alecsandru Dunaev confirmă spusele de mai sus.

Nelu Serghei, interpretându-l pe Directorul Kriegbaum, parcurge cu repeziciune o succesiune impresionantă de stări, de gânduri și de trăiri- nimic altceva decât dovezi ale unei lumi interioare bine mobilată. Rezultatul muncii sale actoricești trimite cu gândul la un tablou-portret cu multe variații de culoare pe suprafața aceleiași forme.

Costel Zamfir, în rolul mecanicului Rudolf, ne dă încă o dată măsura talentului său. Foarte credibil în evoluția sa scenică, acesta compune personajul său cu hotărâre și simplitate, creând astfel maximul de efect dramatic.

Alecsandru Dunaev este Anton, fratele mai mic al lui Rudolf și contrapunctul acestuia. Actorul își construiește personajul urcând o rampă curată și lină, bine definită, dincolo de care panta, reculul acțiunii sale, surprinde și impresionează.

Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 8 iunie 2016, ora 19.00. Următoarea reprezentație se va desfășura joi, 9 iunie, la aceeași oră.

Regia: Francisc BUCUR. Scenografia: Elena ORBOCEA. Distribuția spectacolului: Anton- Alecsandru DUNAEV, Rudolf- Costel ZAMFIR, Kriegbaum- Nelu SERGHEI.

Mihai Gălățan, actor

_____________________________________________________________________________________

Oscar și tanti Roz

de Eric Emmanuel Schmitt

______________________________________________________________________________________

Data Premierei:12 martie 2016

______________________________________________________________________________________

Premieră la Teatrul ,,Jean Bart”: ,,Hotel Mimoza”- o comedie nebună, picantă, alertă!

Motto: ,,Râsul, plânsul nu te-atinge.

Treci prin viaţă ca un gâde:

Nu te râd că nu poţi plânge,

Ci te plâng că nu poţi râde!”

Șt. Bogza

Afinitățile individului pentru anumite filme sau spectacole de teatru (în condițiile în care vorbim de un consumator al acestor ,,produse”), radiografiază, de fapt, nevoia de compensare a unor lipsuri de natură spirituală. Mai clar, dacă luăm exemplul spectatorului român din perioada comunistă, vom constata că el, în materie de film, sorbea cu nesaț pelicule de Felini, Tarkovski, Daneliuc sau alți ,,grei” ai cinematografiei, din dorința ardentă de a desluși metafore și de a repera fine aluzii politice. Acum, în lumea liberă, foamea de producții mustind de profunzime cade pe plan secundar. Trăim, iată, în era în care cetățeanul, nemaiputând fi păcălit, ia lucrurile așa cum sunt. Traseele ocolitoare plictisesc, adevărurile fiind exprimate direct, prin ele însele. Întorcându-ne acum la ideea inițială, spectatorul de teatru tânjește după ceea ce nu-i este facil să primească în mod obișnuit. Adică iubire, frumusețe, bunătate… comedie. Sătui de ore de muncă interminabile, nejustificate și poate chiar ilegale, sătui de crezul fatal că timpul nu le mai aparține, că ei înșiși nu își mai aparțin, oamenii își caută refugiul în zone de confort spirituale sau din lumea exterioară. Printre aceste happy place-uri se numără planurile de concediu, planurile personale, hobby-urile, iar la extrema cealaltă tronează activitățile ce indică suicidul (reacție a stimei scăzută de sine), cum ar fi mâncatul excesiv ori abuzul de alcool. Există, desigur, printre aceste pârghii de reconstrucție interioară (sau aparentă reconstrucție) și dorința satisfacerii setei de cultură și frumos. De catharsis, ca efect terapeutic. Poate de aceea, dintre toate formele de teatru existente, privitorul preferă comediile.

Acum, la început de vară ce se anunță toridă, Teatrul ,,Jean Bart” caută să satisfacă această necesitate a spectatorului tulcean.

Piesa de teatru ce s-a aflat în lucru în această perioadă, concomitent aproape desfășurării proiectului ,,Serpentina” de la Sala Studio, despre care am scris în articolul precedent, este o comedie cu happy-end. Se numește ,,Hotel Mimoza”. Specie a genului bulevardier parizian, vehement contestată în trecut, ,,Hotel Mimoza” nu-și propune să aducă în lumina reflectoarelor vreo morală stoică, nici să invoce teme fundamentale ale virtuților omenești. Este o comedie de situații și de limbaj la care se garantează râsul, revărsat în hohote. A fost scrisă de dramaturgul contemporan Pierre Chesnot. Din păcate, aproape nicio informație despre autor nu este de găsit pe internet, în afară de aceea că arta lui se bucură de o mare popularitate internațională și că debutul său a avut loc în 1976 cu piesa ,,A vos souhaits”.

Producția poartă semnătura regizorului Aurel Palade, cunoscut publicului nostru încă din anul 2008. Lui și proiectelor pe care le-a lucrat aici (numeroase, se cere un efort de memorie în acest sens… șapte ca regizor și două în care s-a implicat prin alte mijloace artistice) i-am dedicat multe pagini de atunci până în prezent. Cu toate astea, nu ar fi rău să împrospătăm un pic informațiile oferite cititorilor.

Aurel a absolvit la Facultatea de Regie-Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Alexa Visarion, şi un master în regia spectacolului contemporan. Unul din criticii de teatru români, poreclit de revista Yorik ,,Criticul care pârjolește tot”, cunoscut pentru cronicile sale tăioase, a scris că: ,,Numele tânărului regizor Aurel Palade trebuie reținut, pentru că personalitatea sa creatoare promite a se impune și în alte proiecte.” și că ,,Descoperirea unui regizor capabil de tratări teatrale novatoare (…) este o mare bucurie pentru orice spectator.”

În ,,Hotel Mimoza”, povestea se toarce în jurul încurcăturilor create de regizorul de televiziune Jean-Francois Moncey (Cristi NAUM), din motivul de a păstra în anonimat relația de adulter cu Magali Martigue (Aida ECONOMU), soția unui înfricoșător ofițer de marină, plecat în misiune la bordul unui submarin nuclear. Moncey își petrece anumite perioade de timp în vila amantei sale, motivând soției sale, Cecile (Irina NAUM), că este în prospecție pentru alegerea locațiilor de filmare pentru un viitor serial. Inspirat de frumoasa grădină a proprietarei casei, acesta își păcălește consoarta că se află cazat la Hotel Mimoza, comunicând deseori cu ea telefonic de la așa zisa recepție. În timpul uneia dintre convorbirile pe care Cecile le are cu falsa recepționeră Magali, nevasta lui Jean-Francois își anunță o vizită chiar la fictivul hotel, pentru a-i face regizorului o surpriză. De aici începe conflictul. Cei doi cosmetizează casa, făcând-o să arate precum o pensiune, întâmplându-se, în consecință, un lucru neprevăzut în planul inițial: casa se umple de clienți! Personaje pestrițe -prostituata Pacquerette (Inga MARCU), sinucigașul Legris (Emanuel CRISTOIU), tinerii căsătoriți Hans (Alexandru MEDVEGHI) și Heidi Muller (Simona PUSTIANU), cuplul format din Gerard Blanchard (Mihai GĂLĂȚAN) și Nadine Dujardin (Gabriela CIOLACU), soțul turbat al celei din urmă, pe nume Marc Dujardin (Ionel DURBALĂ)- interacționează polarizând o nebunie de necontrolat, ce-i obligă pe părtașii înșelătoriei să atingă limitele de sus ale tensiunii, furiei și spaimei. Atunci când își face apariția incognito și stăpânul casei, Charles-Henri Martigue (Radu NICULESCU), încurcătura capătă valențe aproape apocaliptice. Cum se vor descurca, oare, cei implicați? Vom afla sâmbătă, 25 iunie și duminică 26 iunie, de la ora 19.00, la ultima premieră a stagiunii.

Conducerea Teatrului ,,Jean Bart” aduce încă o dovadă a implicării în crearea oportunităților de lucru pentru tineri, prin oferirea acestora șansa de a debuta pe o scenă profesionistă. Cele două personaje tinere, Hans și Heidi, sunt interpretate de doi studenți-actori. Simona PUSTIANU învață actoria la Universitatea Hyperion din București, clasa Dan TUDOR, iar Alexandru MEDVEGHI la Universitatea Ovidius din Constanța, clasa Radu NICULESCU și Emanuel CRISTOIU, cei doi dascăli fiindu-i acum (ce onoare, nu?) chiar parteneri de scenă.

Distribuția: Cristi NAUM, Aida ECONOMU, Irina NAUM, Radu NICULESCU, Gabriela CIOLACU, Mihai GĂLĂȚAN, Emi CRISTOIU, Inga MARCU, Simona PUSTIANU, Alexandru MEDVEGHI, Ionel DURBALĂ, Regia: Aurel PALADE. Scenografia: Elena COZLOVSCHI. Asistent scenografie: Elena ORBOCEA.

Mihai GĂLĂȚAN, actor

______________________________________________________________________________________

Oscar și tanti Roz

De Eric Emmanuel Schmitt

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

,,Oscar și Tanti Roze”- un spectacol tulburător, la Teatrul ,,Jean Bart”

motto: Numai Dumnezeu poate să mă trezească- Oscar

Echipa Teatrului ,,Jean Bart” Tulcea, se află în stadiul definitivării lucrului la cea mai nouă

producție artistică a stagiunii 2015- 2016. Este vorba de spectacolul de teatru Oscar și Tanti

Roze, după Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Ion SAPDARU.

Celebrul actor, regizor și scriitor dramatic Ion Sapdaru (născut pe 4 august 1961, Doroțcaia, Republica Moldova), a absolvit Facultatea de Teatru din Chișinău în 1983 și Facultatea de Film VGIK din Moscova în 1989. Este actor și regizor la Teatrul Național din Iași, este regizor la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoșani. A fost asistent la Facultatea de Teatru “George Enescu”, Iași (1990-1992, 1994-1997). A fost premiat de UNITER în 2009 pentru cea mai bună piesă, Natură moartă cu nepot obez, dar după două zile i s-a retras premiul pentru că s-a descoperit că a fost publicat un fragment din piesă (fără știrea autorului) într-o revistă literară din Basarabia, regulamentul interzicând acest lucru. Premiile sale, naționale și internaționale, numără aproape toate categoriile pentru care ar putea fi nominalizat un actor/regizor. Printre acestea amintim:

Premiul Gopo, cel mai bun actor în rol principal – 2007,
Premiul pentru cel mai bun actor – Paris, Premiul pentru cel mai bun actor – Cottbus, Germania,
Premiul pentru cel mai bun actor – Italia, Premiul pentru cea mai bună regie – British Council
1998.

A jucat mult în teatru, iar palmaresul său cinematografic este impresionant. Din peliculele în care a apărut extragem: “După dealuri”, “Amintiri din Epoca de Aur”, “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, “A fost sau n-a fost?”, “California Dreamin’ (nesfârșit)”, “Hârtia va fi albastră”.

Este pentru a doua oară când Sapdaru montează la Tulcea. Prima oară, în anul 2015, a regizat piesa de teatru “Douăzeci de minute cu îngerul” de Alecsander Vampilov, o savuroasă metaforă într-un act, tradusă chiar de el.

Și de data aceasta avem de-a face tot cu un mesaj puternic și tulburător. “Oscar și Tanti Roz”, text dramatic încărcat de situații și replici amuzante, este departe de a fi o comedie. Dimpotrivă, suntem puși în fața unei situații tragice, a cărei construcție și ritm îi va modela sufletește pe toți cei implicați în poveste. Urmărim traiectoria personajului Oscar, un copil de zece ani, bolnav de leucemie. Acesta, aflând de unul singur că operația sa nu a reușit, la propunerea infirmierei sale ,poreclită Tanti Roze (la prima mână, datorită culoriiechipamentului său, însă, privind în profunzime- pentru scânteia pozitivă adusă în sufletul acestuia) își va petrece ultimile zile din viață făcând un joc. Timp de douăsprezece zile, acesta vatraversa câte zece ani ai existenței. Interval de timp comprimat, în care Oscar va cunoaște pe rând, adolescența și neînțelegerile cu părinții, maturitatea și iubirea, bătrânețea și boala.

Sfârșitul. Iminența morții, tradusă în abscise și ordonate cosmice, nu îl face pe acest copil, atins de neșansă, cu nimic mai diferit față de ceilalți. Clipa sau deceniul devin astfel sensibil comparabile, raportate la eternitate. Eternitatea este Dumnezeu, iar personajul principal învață, prin scrisori adresate Lui, să-L cunoască, să-L simtă, să-L iubească. Deceniile se comprimă în zile, Oscar știe că va muri, însă învață de la cea mai bună prietenă a sa, Tanti Roze, că supărarea pe soartă nu trebuie să fie atât de crâncenă, din moment ce toți oamenii mor. “Unii mai devreme, alții mai târziu”. Înconjurat de prietenii săi, Pop-Corn și Peggy Blue, sub supravegherea doctorilor și vegheat cu blândețe de Roze, Oscar parcurge o devenire presărată cu momente de revelație și păstorită de o limpezime a gândirii cu care numeroase persoane ajunse la senectute nu s-au putut niciodată mândri. Tema de reflecție, derivată din acțiunea piesei, are caracter bidimensional. Pe de-o parte este vorba de teribila dramă a bolii necruțătoare și galopante ce sfâșie un trup de copil nevinovat, iar pe de altă parte, dată fiind natura jocului celor doi, devine o temă universală. Trecerea timpului se substituie leucemiei.

Omul este muritor. Viața este efemeră…

Eric-Emmanuel Schmitt, născut pe 28 martie 1960, este un dramaturg, romancier și regizor francez și belgian. Piesele sale au fost montate în peste cincizeci de țări. Schmitt a studiat la Lycée du Parc in Lyon, France and École normale supérieure in Paris (1980–1985), acolo unde a obținut un doctorat în filozofie. Titlul lucrării a fost ,,Diderot și metafizica”. A fost crescut de părinți atei, ceea ce l-a determinat să se considere agnostic, mai apoi declarându-se creștin.

Inițial a fost recunoscut ca dramaturg. Piesa sa de debut, “La nuit de Valognes” a fost produsă de câteva ori în Franța și peste hotare, între anii 1991 și 1992. Dar scenariul cu care a devenit cu adevărat cunoscut se numește La Visiteur”, premiată de trei ori în 1994.

Distribuția: Alecsandru DUNAEV-Oscar, Oana Lavinia PISAROGLU-Tanti Roze, Irina NAUM-Peggy Blue, Costel ZAMFIR-Pop-Corn, Gabriela CIOLACU-Mama, Cristi NAUM- Tatăl, Mihai GĂLĂȚAN Dr. Dusseldorf, Nicoleta LUNGU-N`Da.

Regia și scenografia : Ion SAPDARU. Coregrafia : Oana Lavinia PISAROGLU.

Articol de Mihai GĂLĂȚAN

______________________________________________________________________________________

Geniul crimei

de George F. Walker

Traducerea Cristina TOMA și Cristian POPESCU

______________________________________________________________________________________

,,Geniul crimei” o nouă Premieră, în curând la Teatrul ,,Jean Bart”

Moto: Este foarte dureros să știi că meriți să trăiești. E un lucru dur, când conștientizăm că merităm să avem o viață. Iar acest lucru durează… o viață.

Dustin Hoffman

La Teatrul ,,Jean Bart”, stagiunea 2015-2016 a debutat în forță. După o pauză de câțiva ani, Festivalul de Teatru ,,Tragos” a revenit în centrul activității culturale a urbei, reîmprospătat de oameni noi, cu spectacole noi (proprii și invitate), urmărind poteca trasată acum mai bine de douăzeci de ani, atunci când regizorul Ion Dore și actorul Nelu Serghei au trasat liniile directoare ale organizării primei ediții (1994).

Numele, împrumut grecesc, înseamnă în traducere țap. În timpul serbărilor Dionisiace, alaiurile erau conduse de coriști deghizați în satiri, ființe jumătate om- jumătate țap. Cuvântul tragedie derivă tot de aici (cântecul țapilor). Ce legătură au însă Grecia Antică și festivalul tulcean? Ei 2GENIUL CRIMEI, regia Ștefan MUNREANU bine, primele forme de teatru de pe teritoriul țării noastre, pe modelul celor din Athena, au avut loc în antichitate, în jurul cetăților grecești din nordul Dobrogei.

Concomitent desfășurării festivalului, echipa teatrului ,,Jean Bart” a făcut cunoștință cu regizorul Ștefan Munteanu, cel ce urma să realizeze următorul proiect teatral aici.

S-a ales textul ,,Geniul crimei”, al dramaturgului George F. Walker. Născut în Ontario, Canada la 23 august 1947, cunoscut mai mult în Statele Unite decât în țara sa, Walker a fost inclus în lista celor mai influenți o sută de oameni de teatru din America de Nord. Piesele sale au fost traduse în germană, franceză, turcă, ebraică, poloneză, cehoslovacă, română, japoneză. Deși nu a terminat liceul, încercând în tinerețe o largă paletă de joburi obscure, a câștigat la sfârșitul acestei perioade un concurs de dramaturgie care i-a lansat cariera. A scris peste treizeci de piese de teatru, scripturi pentru emisiuni tv sau radiofonice, inclusiv câteva scenarii de film. În 1997 a scos culegere de șase texte, toate având acțiunea plasată într-o cameră de hotel de la periferia orașului. ,,Geniul Crimei”, text tradus pentru prima dată în limba română de către Cristina Toma si Theodor Cristian Popescu, este poate cea mai valoroasă scriere din acest ciclu.

,,Precum în cazul multora din generația mea, mintea mi se substituie unui mare coș de gunoi mediatic. Cu toții suntem puternic influențați de filme și televiziune, astfel încât nu e nevoie să fii foarte perceptiv pentru a imagina piese noi. Provocarea mea nu a fost să mă revolt din cauza acestui lucru –este vorba, totuși, de realitatea înconjurătoare- ci să asimilez situațiile și să încerc să scot ceva coerent din toate acestea.” George F. Walker.

În Geniul Crimei, doi pungași mărunți Rolly (Ionuț-Paul Ștefan) și Stevie (Costel Zamfir) -în textul original tată și fiu, în montarea noastră frați- eșuează în a duce la îndeplinire o misiune pusă la cale de Shirley (Oana-Lavinia Ștefan), angajatoarea lor. Lucrurile nu ies așa cum ar trebui parte din cauza neîndemânării lor, dar și din motivul implicării în această misiune a șiretei Amanda (Irina Naum), fiica gangsterului spre care era direcționat atacul plănuit. Construcția dramatică este realizată pe principiul dominoului, astfel încât orice tentativă de a povesti în mare firul logic al acțiunii, duce la deconspirarea unor surprize pe care textul, regizorul și actorii preferă să le ofere publicului în timp real. Asta deoarece și textul se construiește în timp real, iar conflictele derivă din dialogul firesc, încărcat cu umor negru.

Acuzat de unii critici de lipsă de profunzime și subtilitate, textul piesei ,,Geniul crimei” se cere, credem noi, apărat. Ca multe situații-reportaj, descrise aparent la prima mână, Geniul crimei, la o privire mai atentă, descrie reacții și acțiuni subconștiente, purtătoare a ,,logicii din spatele gândirii”. După război, urmează purificarea. Focul apare aici ca lait motiv. Apa la fel. Cei doi golani dau foc unui restaurant, Amanda își amintește cum a dat foc unei bărci, iar Philliemanagerul hotelului și cel mai inocent personaj din piesă- nu are cu cu ce să aprindă o țigară. Personajele, deși nu o arată, simt nevoia de curățire. Amanda, pentru a-și suprima energia sexuală face un duș, Shirley face același lucru pentru a-și ordona ideile: ,,Există viață și înainte 3GENIUL CRIMEI, regia Ștefan MUNREANU de duș, dar după duș e cu totul altă chestie!”. Phillie, prins la mijlocul unui conflict ce nu are legătură cu el, se refugiază în baie.

Asta ne arată dorința tuturor celor implicați de asceză către normalitate. Va fi, oare atinsă. Vom afla în ianuarie 2016, atunci când va fi gata Premiera. Regizorul Ştefan Munteanu, născut în 1984, a absolvit secția de regie a UNATC. Scurtmetrajele sale au fost selecționate în festivaluri prestigioase: ,,Cealaltă fiică” (Mediawave 2010, Karlovy Vary Fresh Film Fest) și ,,Undeva în Casa Poporului” (Film.DOK 2007, Karlovy Vary Fresh Film Fest). În vara anului 2012 a montat în stil neconvențional ,,Bărbierul din Sevilla” în cadrul Festivalului ,,Opera Nights” de la Hunedoara. ,,O lună în Thailanda” reprezintă debutul său în actorie.

Mihai Gălățan, actor

Distribuția: Mihai GĂLĂȚAN | Ionuț Paul ȘTEFAN | Costel ZAMFIR | Oana Lavinia PISAROGLU | Irina NAUM

Multimedia: Cornel IFTODI

Regia: Ștefan MUNTEANU

Premiera 29 ianuarie 2016

______________________________________________________________________________________

Stele în lumina dimineții

De Aleksandr Galin

Dramatizare și adaptare text Aurel PALADE, traducere Inga MARCU

______________________________________________________________________________________

Stele pe cerul dimineții- Premieră la Teatrul ,,Jean Bart”

Teatrul ,,Jean Bart” Tulcea deschide stagiunea 2015- 2016 cu Premiera spectacolului ,,Stele pe cerul dimineții” de Aleksandr Galin, purtând regia lui Aurel Palade, cunoscut publicului nostru încă din anul 2008. Lui și proiectelor pe care le-a lucrat aici (numeroase, se cere un efort de memorie în acest sens … șase ca regizor și două în care s-a implicat prin alte mijloace artistice) i-am dedicat multe pagini de atunci până în prezent, așa că nu ar fi rău să împrospătăm un pic informațiile oferite cititorilor.

” Regizorul și dramaturgul Aleksandr Galin s-a născut în URSS, într-un sat din regiunea Rostov, la 10 septembrie 1947. În anii de școală, dragostea lui pentru cărți, împreună cu accentuatul simț al umorului, îi îndreaptă pașii spre actorie. După terminarea studiilor liceale, Galin încearcă să se înscrie la cursurile Universităților de Teatru din Moscova și Leningrad, însă fără succes. După eșecul admiterii, acesta colaborează cu teatrul de păpuși. După patru încercări, este admis la secția Regie a Institutului de Artă din Leningrad, absolvind în anul 1974. Aici o va întâlni pe viitoarea lui soție, Galina, după numele căreia își va alege pseudonimul. Consacrarea pe plan național i-a adus-o textul dramatic ,,Retro”, redactat în 1979. Piesele sale au fost montate în peste două sute de teatre din Rusia și peste hotare. Dintre acestea amintim: ,,Zidul" -1971, ,,Groapa” -1975, ,,Acoperișul" -1976, ,,Obsesia " -1977, ,,Retro" -1979, ,,Stele pe cerul dimineții" -1982.

Pe lângă sumedenia de premii și distincții câștigate în țara de origine, Galin a fost numit ,,Ambasador al Artei" în S.U.A. și i s-a conferit medalia ,,Sir Lawrence Olivier"-Marea Britanie.

În anul în care acesta a scris ,,Stele pe cerul dimineții”, regimul lui Leonid Brejnev, denumit și ,,epoca de aur a nomenclaturii”, își trăia ultimile zile. Era anul 1982. Cu toate că economia din interiorul lagărului sovietic era la pământ, lăsând loc multor tulburări sociale, dializa sistemului utopic comunist întârzia. Poate și din cauza longevității de fluture a succesorilor la tronul Imperiului. Tovarășii Andropov și Cernenco, următorii doi Secretari Generali ai Partidului, au condus Uniunea Sovietică timp de șaisprezece, respectiv treisprezece luni. Alegerea, în fruntea URSS, a doi politicieni cu sănătate precară, demonstrează rolul acestora de paravan în fața luptei dintre comuniștii conservatori și cei cu vederi… ,,liberale”. Până în anul 1985, an ce a coincis cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov (lider care a introdus celebrele ,,perestroika” -transparență și ,,glasnost” -reformă), operele de artă critice la adresa sistemului nu puteau fi scoase la lumină. De aceea, spectacolul de teatru ,,Stele pe cerul dimineții” a avut premiera câțiva ani mai târziu, în anul 1987.

Deși nivelul de trai scăzuse dramatic, comunismul nu pregeta în a-și etala, prin minciună grosolană, mărețele realizări. Astfel că, în 1980, când Moscova va găzdui Jocurile Olimpice de Vară, autoritățile ruse au curățat capitala de ,,pleava” societății, reprezentată prin proxeneți, prostituate, bețivi și alte ,,elemente negative”. Inspirat de această realitate, Aleksandr Galin compune, în piesa de teatru ,,Stele pe cerul dimineții” o lume sordidă, plasată într-o baracă uitată de lume, în care sunt ,,deportate” patru femei de moravuri ușoare: Anna, Lora, Klara și Maria. Moscovei, plină de jurnaliști și musafiri străini, Moscovei visurilor marilor Tătuci -împăiați sau eliberatori, Moscovei pânzelor pictorilor proletcultiști, i se opunea o altă societate paralelă: cea patronată de Valentina, femeia de fier ce conduce refugiul.

Această micro societate, creată pe modelul elementelor constitutive ale societății-mamă, devine o oglindă inversă a acesteia: Valentina este reprezentantul puterii, Nikolai, fiul acesteia- reprezentantul ordinii, iar cele patru prostituate, împreună cu nebunul Aleksandr Iliadi împrumută trăsăturile cetățeanului de rând. Însă, în condițiile în care lumea valorilor socialiste cultivă teoria formei lipsite de fond, atunci se impune o întrebare: care dintre cele două două lumi este cea reală? Poate că anul 1989 a dat răspunsul acestei întrebări, născând o alta: ,,Oare?”.

De relațiile dintre personaje, definirea trăsăturilor lor și evoluția construcției dramatice, lăsăm actorii TJB să se ocupe în mai mare detaliu, părerea celui ce semnează acest material, implicat efectiv în lucrul scenic, fiind eminamente subiectivă și… deconspiratoare.

Pentru acest proiect, echipa s-a împrospătat cu trei talentate actrițe, aflate la prima colaborare cu Teatrul ,,Jean Bart”.

Jucând rolul autoritarei Valentina, publicul tulcean va face cunoștință cu actrița Camelia Constantin, născută pe meleaguri transilvane, în Câmpia Turzii, județul Cluj. A absolvit Facultatea de Teatru Universitatea HYPERION – Clasa Prof. Virgil Ogasanu. Din 1991 până în anul 1996 joacă la Teatrul FANTASIO din Constanța. Din 1996 până în 2004, la Teatrul de Papusi „PUCK" din Cluj-Napoca, iar din 2004, respectiv 2007 a început colaborarea cu Teatrul Municipal ,,ARIEL” din Ramnicu Valcea și cu Teatrul Municipal Deva. Dintre premiile obținute amintim: Premiul de Interpretare cu spectacolul „Stan Pățitu", adaptare de Bogdan Ulmu după Ion Creangă, rolul CHIRICĂ -Festivalul Național al Teatrelor de Papuși si Animație, Bacău 2000; Marele Premiu cu spectacolul „Motanul vrăjitoarei", la Festivalul Internațional „PUCK ANIMAFEST” 2002.

În rolul Annei o vom admira pe Inga Marcu, absolventă a Academia de Teatru, Muzica si Arte Plastice din Chișinău, Republica Moldova, clasa Prof. Victor Ștefaniuc. În anul 2009 a fost distinsă cu titlul onorific de stat ,,Artistă Emerită a Republicii Moldova”. A fost invitată să colaboreze ulterior cu teatrul ,,Ariel" din Râmnicu Vâlcea. ,,Aici am întâlnit niște oameni frumoși la suflet și la chip, deschiși și prietenoși. Mi-a fost destul de ușor și organic să mă integrez în colectivul din România. După aproape 50 de roluri în teatrul de păpuși, au urmat și urmează alte roluri minunate, dar deja în dramă. O iau drept un nivel nou, ce ține de progresul personal. Acum am ajuns la concluzia că, totuși, nu neapărat arta cere sacrificii și că adevărul, de fapt, se află în noi. Trebuie doar să avem încredere în propriile forțe, în Dumnezeul, care se află în fiecare din noi. Atunci vom atinge toate scopurile propuse”, mărturisește actrița într-un interviu acordat publicației Allfun.

Aida Economu- Maria în piesa noastră- a terminat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale – secția Arta Actorului. A jucat aproape doi ani la Teatrul Municipal din Râmnicu Vâlcea, iar acum este actor independent. Va putea fi admirată, alături de ,,brăileanul” Harvey Keitel (nu este o glumă, mama actorului chiar s-a născut în această zonă) în filmul Chosen, a cărui premieră va avea loc în curând.

Pe 12 septembrie 2015 la ora 19 00, la deschiderea celei de-a opta stagiuni a Teatrului ,,Jean Bart” Tulcea, va avea loc Premiera cu numărul 51. ,,Stele pe cerul dimineții” de Aleksandr Galin se va juca și a doua zi de la aceeași oră.

Mihai Gălățan, actor

Distribuția:

Costume Maria DORE

Montaj sunet Gabi MARCU

Montaj video Mihai MĂLAIMARE Jr.

Asistent regie Radu NICULESCU

Scenografia Elena COZLOVSCHI

Regia Aurel PALADE

Premiera 13 septembrie 2015