Despre noi


Scurt istoric al Centrului Cultural "Jean Bart" Tulcea

Într-un oraș considerat încă din secolul al XIX-lea ca fiind cel mai important din Dobrogea, ce numără o populație de aproape 100.000 de mii de locuitori, mișcarea teatrală s-a manifestat de timpuriu, dintr-o sete de cultură perfect justificată.

În anul 1898, la 21 ianuarie, cu un veac în urmă, lua ființă în cadrul Liceului de Băieți Principele Carol, actualul Colegiu Dobrogean Spiru Haret din Tulcea Societatea științifico - literară a elevilor, având menirea de a le cultiva gustul pentru frumos.

Asa s-a născut, în 1898, în cadrul acestei societăți și prima trupa de teatru școlar în Dobrogea. I-a urmat mai târziu, trupa de teatru neprofesionist Altar, înființată în anul 1990 și care până astăzi, această trupa număra 90 de membri, cu o perioada bogată în reprezentații teatrale. S-au jucat pe diferite scene autentice sau improvizate, spectacole din dramaturgia națională și internațională, clasică sau contemporană, de la Caragiale, la Eugen Ionescu, Vișniec, Shakespeare, Cehov, Gogol și mulţi alții, unele spectacole fiind oferite publicului în premieră absolută. De asemenea, a participat la festivaluri naţionale și internaţionale, unde a câştigat numeroase premii.

Trupa de teatru Altar a avut o însemnătate deosebită pentru oraşul nostru, fiind, practic, atât o rampă de lansare a multor membri, care au urmat diferite universităţi de gen și care astăzi joacă pe scenele țării sau peste hotare, dar și, prin faptul că a atras atenţia autorităților locale, care au observat setea pentru cultură a localnicilor.

Astfel, în 15 februarie 2008, într-o clădire modernă, albastră, cu oglinzi, ce amintesc de luciul Dunării, s-a inaugurat Teatrul „Jean Bart„ Tulcea. Spaţiu  intim, în stil italian, creat în sala de 324 de locuri, prezintǎ publicului aşezat în fotolii confortabile, cea mai variată ofertă de spectacole, un spatiu al artelor, al întâlnirilor, al artiștilor de toate vârstele, o punte între generaţii.

Având ca obiectiv realizarea de producţii artistice  - spectacole dramatice, spectacole de teatru - dans, teatru experimental, concerte de muzică de genuri diferite – Teatrul „Jean Bart„ a reuşit să adune în sălile de spectacole iubitorii artei dramatice, şi nu numai.

Scena mare, unde au evoluat și evoluează atât artiști foarte tineri, cât și  artiști consacrați, are o deschidere de 16 m și o adâncime de 9,50 m.

Teatrul dispune și de o sală studio cu 60 de locuri, cabine de machiaj, săli de mișcare - dans, săli de expoziţie și un foaier cochet, dotat cu garderobă.

În februarie 2010, Teatrul „Jean Bart„ se uneşte cu alte trei instituţii de cultură, Ansamblul Artistic “Baladele Deltei”, Şcoala Populară de Arte și Meserii și Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii  Tradiţionale, urmând programul de reorganizare al instituţiilor bugetare. Astfel, ia naştere Centrul Cultural „Jean Bart„ Tulcea, instituţie publică de cultură, finanţată de Consiliul Judeţean Tulcea, numărând 90 de angajaţi.

În luna iulie, Centrul Cultural suferă o nouă reorganizare, prin plecarea Ansamblului Artistic Baladele Deltei la Consiliul Local, în prezent având 26 de angajaţi.

Centrul Cultural Jean Bart, din octombrie 2010, a devenit membru asociat al Convenței Teatrale Europene, fiind a treia instituție din țară, după Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova și Teatrul Național Timișoara, ce are acest privilegiu. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu